vineri, 21 ianuarie 2011

Concentrație și compoziții

Uleiurile aromatice sunt diluate cu o cantitate corespunzătoare de solvent, pentru a le face mai ușor de utilizat. Uleiurile nediluate, atât cele naturale cât și cele sintetice conțin concentrații ridicate de compuși volatili care pot provoca reacții alergice, pot produce răni dacă sunt aplicați pe piele sau pot deteriora îmbrăcămintea.
Deși uleiurile aromatice pot fi diluate prin solvenți ca jojoba, uleiul de cocos fracționat sau ceara, solventul utilizat cel mai frecvent pentru diluarea uleiurilor din parfum este etanolul sau un amestec de etanol și apă. Proporția de uleiuri aromatice (ca procent în volume) dintr-un parfum determină tipul acestuia:

Istoria parfumului

Cuvântul parfum, folosit în zilele noastre, provine din limba latina "per fumus" și înseamnă "prin fum". Parfumeria, sau arta preparării parfumurilor, a luat naștere în Mesopotamia antică și Egipt, și a fost rafinat în continuare de Romani și Perși.
Deși parfumuri și parfumerii au existat în India, o mare parte din aromele lor se bazează pe tamâie. Primul chimist înregistrat a fost o femeie pe nume Tapputi, o preparatoare de parfumuri. Ea a distilat flori, uleiuri și obligeana, cu alte aromatice, iar apoi le-a filtrat și le-a pus înapoi, repetând procedura de nenumarate ori.
Arheologii au descoperit, în 2005, cele mai vechi parfumuri în Pyrgos, Cipru. Aceste parfumuri au o vechime de aproximativ 4.000 de ani. Parfumurile au fost descoperite într-o parfumerie antică. În epoca veche, oamenii au folosit ierburi și condimente precum migdale, coriandru, mirt, rasina de conifere, bergamot.
Un chimist arab, Al-Kindi (Alkindus), a scris, în secolul al nouălea, o carte despre parfumuri, pe care l-a denumit: "Cartea Chemist a parfumurilor și distilării". Aceasta conține peste o sută de rețete pentru uleiuri aromate, balsamuri, ape aromatice și înlocuitori sau imitații de medicamente scumpe. Cartea descrie, de asemenea, 107 de metode și rețete pentru prepararea parfumurilor și echipamentele pentru prepararea parfumurilor, cum ar fi alambic. Medicul persian musulman, Avicenna (cunoscut și ca Ibn Sina) a introdus procesul de extragere a uleiului din flori prin distilare, astăzi aceasta fiind cea mai frecventă procedură, experimentând în primul rând cu trandafiri. Până la descoperirea lui Avicenna, parfumurile lichide erau amestecuri de uleiuri și sfărâmate sau petale. Ambele materii prime și technologia de distilare a influențat semnificativ parfumeriile de vest și evoluția științifică, în special proprietățile chimice.
Arta fabricării parfumurilor a devenit cunoscută în Europa de Vest înca din 1221. În est, maghiarii au produs în 1370 un parfum din uleiuri parfumate, amestecate într-o soluție de alcool, la comanda reginei Ungariei, Elisabeta, parfumul fiind cunoscut sub numele Apa Ungariei. Arta fabricării parfumurilor prosperat în perioada Renașterii în Italia, și în secolul al 16-lea, rafinamente italiene au fost luate în Franța, de Rene the Florentine (Renato il fiorentino), parfumeurul personal al lui Catherine de' Medici. Laboratorul lui a fost legat cu apartamentul ei printr-un pasaj secret, astfel nici o formulă nu se putea fura. Datorită lui Rene, Franța a devenit foarte repede unul dintre centrele europene de parfum și fabricare produse cosmetice. Cultivarea florilor pentru esența lor parfumată, care a început în secolul al 14-lea, a crescut într-o industrie majoră în sudul Franței. Între secolul 16 și 17, parfumurile au fost folosite în primul rând în cercul bogaților pentru combaterea mirosurilor corporale, rezultând din cauza băilor neregulate. Parțial datorit acestei clientele a fost creat industria parfumurilor. În Germania, frizerul italian Giovanni Paolo Feminis a creat o apă de parfum numit Aqua Admirabilis, cunoscut azi sub denumire de apă de colonie.

Familii olfactive

Parfumurile pot fi grupate în diferite familii olfactice, pe teme sau acorduri, ale acestor parfumiri.
  • Florale: Parfumuri care sunt dominate de esența unei sau mai multor flori. Când se utilizează o singură floare parfumurile se numesc soliflore (ca de exemplu parfumul Diorissimo al lui Christian Dior pe bază de lăcrămioare).
  • Chypre: Parfumuri produse pe un amestec de bergamote, mușchi de stejar, patchiouli, și labdanum. Această familie de parfumuri și-a căpătat denumirea de la parfumul cu același nume creat de François Coty.
  • Aldehidice: Parfumuri care incorporează o familie de substanțe chimice cunoscute sub numele de aldehide. Chanel No 5 creat de Ernest Beaux în 1921 a fost primul parfum aldehidic. Alte parfumuri aldehidice sunt Je Reviens și Arpège. Caracteristica parfumurilor aldehidice o constituie nota lor "picantă" produsă de substanțe ca Aldehida C12 MNA.
  • Fougère (Ferigă): Parfumuri cu o bază de lavandă, cumarin și mușchi de stejar. Această familie este numită după parfumul Fougère Royale produs de Houbigant, primul care a utilizat această bază. Multe parfumuri masculine fac parte din această familie, care este caracterizată prin mirosuri erbacee sau lemnoase.
  • Piele: O familie de parfumuri care combină esențe de miere, tutun, lemn, și gudron de lemn, cu un miros care se aseamănă cu cel de piele.
  • Lemnoase: Parfumuri în care domină esențele lemnoase, în mod tipic de lemn de santal sau de cedru. Paciuli, cu mirosul său de camfor este utilizat frecvent în aceste parfumuri.
  • Orientale or ambru: O clasă răspândită de parfumuri combină esența de vanilie sau alte esențe de natură animală cu esențe florale sau lemnoase. Parfumul mai poate conține uleiuri de camfor și rășini.
  • Citrice: O familie veche de parfumuri care, până de curând, consta în special din ape de colonie "răcoritoare" datorită tenacității reduse a esențelor citrice. Producerea de noi compuși aromatici a permis crearea unor parfumuri care utilizează cu precădere esențe citrice.

Parfum

Un parfum este un amestec lichid de uleiuri sau compuși aromatici, de fixativi și de solvenți, utilizat pentru a da corpului uman, unor obiecte sau spațiului de locuit un miros plăcut.